sâmbătă, 5 noiembrie 2016

AL DOILEA CONCERT


SAMBATA 5 noiembrie, 19:00
Casa de Cultura a Studentilor din Bucuresti
Sala POD (etaj 4)

CONCERT DE MUZICA MEDIEVALA SI RENASCENTISTA

HUNIADI CANTORES
- Hunedoara - 
  Înfiinţat în decembrie 2006 de către Mircea Goian, grupul urmăreşte să promoveze imaginea Castelului Corvinilor şi să popularizeze legende din istoria locului.
  Prin prezentarea de lucrări muzicale din perioada medievală şi a renaşterii, când şi viaţa la castel a avut o strălucire specială, Huniadi Cantores evidenţiază instrumentele vechi, istoria lor, modul de folosire şi cântecele care au fost scrise special pentru ele.
   Repertoriul Huniadi Cantores este prezentat publicului într-un aranjament realizat de către membrii grupului.
  Grupul a susținut concerte la:
  Sighisoara, Sibiu, Mediaş, Braşov, Bistriţa, Ineu, Carei, Caransebeş, Severin, Alba Iulia, Târgu –Mureş, Sfântu Gheorghe, Baraolt, Râşnov, Şoimoș, Moşna, Gilău, Unirea, Timişoara, Deva, Băiţa, Hunedoara, Săvârsin (în faţa regelui Mihai şi a familiei regale), Moardăş, Mănăstirea Bisere (Arad), Paşcani, Bucureşti ( Ceainăria Serendipity), Gyuri’s Pub, Scala Pub, Ateneul Roman - sala mică, în „Stagiunea de Marţi seara” sub egida Filarmonica „George Enescu”, Sighetu Marmației, Zalău, Avrig, București – Casa de Cultură a Studenților „Grigore Preoteasa” .Ardud, Oradea, Craiova, 

  Precum si în Europa: - Ungaria - Szombathely - Franța - Strasbourg - Franța - Belfort - Italia - Roma - Belgia - Bruxelles    
  &nbspHuniadi Cantores a realizat:
  &nbspDVD-ul: Muzică Renascentistă – Huniadi Cantores.
  &nbspCD –ul: Goddesses - Muzică din Renaştere - Huniadi Cantores și Duo Continuo


Componenţa grupului Huniadi Cantores este următoarea: 
Alin Bălescu - blockflöte sopran, alto, tenor, poket clarinet
Mihaela Galamboş - blockflöte sopran, alto, tenor
Dorin Savulescu – vocal, irish bouzouki, percutie
Mircea Goian – manager grup - viola da gamba, fidula , hurdy gurdy

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu