marți, 26 noiembrie 2013

Mica Saptamana de Muzica Veche - editia a V-a

SALA POD (etaj 4) - de la 19:45
5 decembrie 
DUO CONTINUO
viola da gamba si lăută
Mircea Goian - viola da gamba, fidulă
Nicolae Szekely – lăută, cobză

Duetul abordeazã repertoriu din perioada renascentistã. Scopul acestui proiect este de a promova instrumentele vechi, istoria lor, modul de folosire şi lucrãrile care au fost scrise special pentru ele.
Programul este gândit pentru concertele din biserici sau castele, dar poate completa şi evenimente culturale organizate în spatii închise. 
În România existã putine proiecte care vizeazã aceste  instrumente. Cei doi instrumentisti au deja o bogatã experientã în spectacolele de muzicã veche, fãcând parte de câtiva ani si din  ansamblul Huniadi Cantores cu care au sustinut peste 150 de concerte.
Cei doi muzicieni au sustinut concerte în Hunedoara, Deva, Sãvârsin, Cincu, Medias. Cluj(Festivalul International de Chitara Clasica 2010), Bucuresti - Casa de Culturã a Studenților  Duetul a concertat sub egida  Filarmonica “George Enescu” pentru  “Stagiunea de Marti Seara” la Ateneul Român în sala mică.

6 decembrie
NOMEN EST OMEN
Ansamblul de Muzică Medievală şi Renascentistă 
Mihai Plămădeală - blockflote, lider
Gisela Petrila - flaut
Tania Zâmbreanu - vioarã
Cristian Lazăr - chitarã
Anca Dobre - percutie

Ansamblul de Muzică Medievalã şi Renascentistã Nomen Est Omen a fost înfiintat de Mihai Plãmadealã în 1995 la Bucureşti. 
Prima aparitie publicã sub acest nume a avut loc la Sighişoara, în cadrul Festivalului de Artă Medievalã din vara aceluiaşi an.
Componenţa s-a modificat în mai mult rânduri de-a lungul anilor, ca şi formulele instrumentale sau numerice (care au variat între cvartet şi septet). Constant a fost şi este modul de abordare al literaturii muzicale pe baza cãruia este alcãtuit repertoriul formaţiei.
Încã din perioada timpurie, Nomen Est Omen propune un concept intitulat “Noua muzică veche”, ce presupune interpretarea compozitiilor medievale şi renascentiste cu instrumente acustice actuale. Armonia şi structurile modale sunt pãstrate în varianta recuperatã din documentele perioadei, variatiunile şi improvizatiile constituindu-se în ghilimele pentru respectivele citate “istorice”.
Până în 2013, Nomen Est Omen a realizat cincisprezece albume de studio sau concert (între care trei compilatii tematice cu piese remasterizate şi bonus track-uri), a sustinut sute de concerte în ţară & străinătate şi a beneficiat de nenumărate difuzãri la televiziune şi radio. La acestea se pot adãuga muzica pentru o sumã de filme, piese de teatru sau spectacole.
În paralel cu activitatea scenicã, membrii ansamblului susţin conferinţe, cursuri, seminarii sau workshop-uri despre arta, cultura şi civilizaţia Evului Mediu şi Renaşterii, sub egida Asociaţiei Culturale Nomen Est Omen. 

7 decembrie
TRUVERII
Grupul de muzică medievală și tradițională
Mihai Serghei Todor  - lider, instrumente de suflat, percutii, voce, simphonia
Carmen Mărunțelu - voce, percutii, simphonia
Andra Stanciu - chitara, bouzuki, saz, voce, percutii,
Oana  Berbec - voce, percutii
Valentina Coțofană  - vioara, rebec, percutii

Grup de muzicã vocal instrumentalã ce readuce în atentia publicului contemporan melodicitatea si bucuria muzicii evului mediu, prospetimea si originalitatea ritmurilor traditionale din diferite  zone ale Europei.
Spectacolele Truverilor sunt o calatorie muzicala, un “Peregrinatio”, de-a lungul secolelor prin întreaga Europa, în care publicul are ocazia sa se întâlneasca cu ritmuri din Transilvania, cu cântece închinate Sfintei Maria din culegerea  Cantigas di Santa Maria de Alfonso al X-lea (sec XIII) sau Libre Verrmell de Montserrat (sec XIV), muzica trubadurilor care animau curtile medievale, dar si tavernele vremii, cu dansuri din sudul Italiei sau din Estonia, poveşti de dragoste occitane, bretone şi legende scandinave. Muzica lor transmite pofta de viata, umorul şi voia buna ce animau burgurile medievale şi serbarile populare. Ceea ce fac Truverii este o recuperare şi redescoperire a diversitatii culturale europene, muzica lor adresându-se tuturor oamenilor de la copil la batrân indiferent de nationalitate sau conditie sociala.
De la înfiintarea sa din 2002  grupul a sustinut constant concerte în cadrul festivalurilor medievale din tara (Sighişoara, Suceava, Fagaraş, Mediaş, Râşnov, Braşov, Sibiu, Sebeş, Bucureşti), cât şi în Portugalia, Italia, Luxemburg, Franta, Ungaria, Spania,Turcia.
Programul cuprinde cântece ce se regasesc pe ultimul CD scos anul trecut: PEREGRINATIO, dar si cântece noi, si câteva colinde medievale ce se regasesc pe CD-ul în pregatire (CANTUS HIBERNUS).

la Casa de Cultura a Studentilor din Bucuresti
Sala POD
de la 19:45
INTRARE LIBERA