VINERI 8 NOIEMBRIE de la 19:30
avem recital de muzică veche (medievală și renascentistă) interpretată la lăută și multe alte instrumente vechi susținut de
NICOLAE SZEKELY
(menestrelul Cetății Corvinilor de la Hunedoara).
Pasiunea pentru muzică îl călăuzeşte spre chitara clasică, astfel că în 1980 devine autodidact şi studiază intens repertoriul acestui instrument.
Participă la numeroase festivaluri şi spectacole studenţeşti, iar în 1987 câştigă locul I la Festivalul Naţional de Chitară Clasică de la Sinaia. În toamna aceluiaşi an, susţine un recital la Ateneul Român.
Fiind de profesie inginer metalurg (dar şi poet – membru în Uniunea Scriitorilor din România din anul 2001), după 1988 se stabileşte în Hunedoara, unde continuă preocupările pentru muzică, învăţând şi pe alţii arta cântatului la chitară.
În anii 90 este co-organizator al festivalulului „Zilele Chitarei Clasice”, la care pe lângă chitariști importanți din țară, dar și de peste hoatre, participă un duo de lăută, din Belgia. Cu această ocazie întâlneşte pentru prima oară acest instrument.
În anul 2007 se întâmplă adevărata întâlnire cu familia lăutei...
Grupul „Huniadi Cantores” îi aduce în braţe lui Nicolae Szekely un instrument deosebit: vihuela (replică a unui instrument din perioada renașterii, din Spania secolului XV). Construit de Gyorgy Lorinczi din Tg Mureş, acest instrument îi deschide o nouă lume, aceea a renaşterii.
După un an, îşi comandă o lăută, mai apoi o vihuela (construite de acelaşi lutier), instrumente care îi acaparează întreaga pasiune pentru muzică. Studiază intens repertoriul pentru lăută şi vihuela, este activ la festivalurile medievale din ţară (Sighișoara, Mediaș, Codlea, Tîrgu Neamț, Brașov, Râșnov, Bistrița, Cluj, Alba-Iulia, Sibiu), participă şi la un master-class cu Hopkinson Smith, care îi dezvăluie din tainele tehnicii, speciale, a acestor instrumente. Părăseşte chitara clasică, nu fără oarecare nostalgie, dar fără drum de întoarcere. „Ţi-ai găsit vocea” – îi spune foarte convins Hopkinson Smith, la nedumerirea lui Nicolae Szekely că după aproape 25 de ani de chitară clasică poţi renunţa pur şi simplu... Susţine recitaluri de muzică renascentistă în diferite locații, în special Cetăți, săli de muzee, biserici: Cetatea Neamțului, Castelul Corvinilor, Biserica fortificată de la Biertan, Casa de Cultură a Studenților din București, Cetatea Râșnovului, Turnul Bastionului din Cluj, Biserica Evanghelică Mediaș, Palatul Mogoșoaia, Palatul Marincu (Calafat), Castelul Peleș, Palatul Magna Curia (Deva), Festivalul Medieval Sighișoara...
Lumea muzicală a lui Nicolae Szekely persistă în repertoriul medieval şi renascentist, de o bogăţie şi profunzime nebănuite. Autori ca Francesco da Milano, Enriquez Valderrabano, Miguel Fuenllana, Luis Milan, Pierre Ataingnant, Diego Pisador, John Dowland, Hans Gerle, Hans Judenkoenig, Hans Newsidler, Alonso Mudarra, Francesco Spinacino, sunt doar câţiva din imensa literatură pentru lăută şi vihuela.
Achiziționează un al treilea instrument – o chitară renascentistă, mai exact guiterne sau guiterre, marca Gyorgy Lorinczi, în 2014. Adrian Le Roy și Guillaume Morlaye sunt autorii importanți ai acestui mic instrument (cu patru grupuri de corzi), dar extrem de polifonic și de un farmec aparte.
Nicolae Szekely nu se oprește aici, în 2015 își comandă o arhilăută (archlute, arciliuto) și o chitară barocă la același Gyorgy Lorinczi, descoperind astfel lumea lui Giovanni Zamboni, Kapsberger, Piccinini sau Robert de Visee.
Preocupările muzicale nu sunt deloc limitate de vreo epocă, perioadă sau gen, orice întâlnire cu muzica adevărată devine o pasiune. Astfel că în colecția proprie au apărut pe rând, o cobză, blokflute (sopran, alto, sopranino), mandolina, instrumente de percuție (tobele, cochetând cu muzica de jazz), cavalul, naiul, și mai nou, o harpă medievală.
Chitara barocă – un instrument nelipsit în galeria unui pasionat al muzicii renascentiste și baroce, vine să completeze ”arsenalul” menestrelului Nicolae Szekely, menestrel al Castelului Corvinilor. Gaspar Sanz, Francisco Guerau, François Le Cocq, Santiago De Murcia, Robert de Visee, Francisco Corbetta – doar câteva nume care au avut o contribuție importantă în istoria chitarei pe care o cunoaștem astăzi.
O altă achiziție, de această dată din lumea arabă: oud, instrumentul-strămoș al lăutei...
Alte instrumente din perioada renașterii, harpa gotică, mandolina barocă, santour persan (psalterion), kemence persan (lira pontica), lira saxona si multe altele.
Însă muzica nu se oprește doar aici. Nicolae Szekely este profund remarcat de muzica popoarelor, de instrumentele tradiționale din întreaga lume.
Astfel, în colecția sa intră o seamă de instrumente de acest fel. Fluier, nai, caval, tilincă, ocarina, bansuri (fluier de bambus indian), kawala egiptean, ney arăbesc, ney turcesc, duduk armenian, flaut irlandez, kalimba și sansula (instrumente originare din Africa de Sud, vechi de mii de ani), kemence și multe altele, chiar și un set de... tobe!
Muzica este una singură, spune el. ”Nu am nici o vină că există atâtea instrumente”.